Valea Izei - Valea Frumoaselor

Valea Izei, Valea Frumoaselor
(fragment din « Poveste de pe net-3D » pag.44-46)*

Am oprit pe marginea drumului lângă un rău, am luat cafeaua din termos în două pahare de plastic şi ne-am aşezat pe malul apei…eram la umbra unei sălcii cu o scorbură imensă, cred că şi-un urs încăpea acolo…Râul era liniştit, parcă se oprise-n loc din cauza căldurii…Stăteam pe iarba de-un verde strălucitor, cu apa la picioarele noastre. Beam cafeaua în liniştea apei şi verdele câmpului.
-Ce frumos e şi câtă linişte…îmi place aici, e liniştea din satul bunicii, îmi spune Dora. Chiar e ceva din valea Izei aici.
- Am auzit pe cineva spunând Valea Izei, Valea Frumoaselor. De unde vine asta ? Tu eşti de pe Valea Izei, trebuie să ştii.
-E o poveste cu Valea Frumoaselor, chiar vrei să ţi-o spun ?
-Sigur că da.
- Ştiai că romanii n-au ajuns în Maramureş, au stăpânit Dacia dar nu şi nordul ?
- Da, normal că ştiam, acolo erau triburile de daci liberi
- Ei, să fii atent ce îţi spun. Se zice că soţia unui general roman a încălecat şi a pornit într-o plimbare în ţinuturile interzise imperiului şi nu s-a mai înapoiat. Generalul ăsta era un tip gelos, îşi ţinea soţia ascunsă pentru că era o femeie foarte frumoasă şi oamenii lui n-o cunoşteau.

-Dacă îţi semăna, cred şi eu c-o ţinea ascunsă.
-Merci, stai să vezi. Dacă a văzut că nu s-a întors, şi-a trimis armata s-o caute spunându-le «Unde veţi vedea o femeie frumoasă aşacum n-aţi mai văzut, o veţi lua cu voi şi mi-o veţi aduce». Şi se zice că ei au pornit pe valea Izei şi-au luat toate fetele frumoase pentru că nu mai văzuseră aşa ceva. Pe unde treceau erau numai fete frumoase. De-aia-i zice şi Valea Frumoaselor.
-Păi Dora dragă, asta-i ceva uluitor, înseamnă c-au rămas numai urâtele acolo…măi ce ghinion am avut…
O priveam în timp ce-i spuneam asta.
-Ghinion, ghinion, dar îţi dai seama ce gusturi ai tu dacă alegi fetele astea urâte ????...Ce rău eşti, nu mai vorbesc cu tine, să ştii…îmi vine să te-arunc în apă acum…
Îmi placea cochetăria ei.
-Hai tu Dora, nu trebuie să te superi…Ăsta mi-a fost norocul. Romanii le-au luat pe cele frumoase, eu am luat ce-a mai rămas. Bine măcar c-am mai găsit ceva. Dacă rămâneau numai babe pe Valea Izei, ce făceam? Hai să ne impăcăm, vrei?
M-a privit cu un zâmbet acuzator de data asta.
-Nu, eşti chiar nebun acum, nu ne-mpăcăm aici, te rog.
A început să râdă şi-a continuat:
-Te cred în stare, de fapt se vede-n ochii tăi.
-Măcar sărută-mă să văd şi eu că ţi-a trecut supărarea. Uite, îţi spun deschis un iarta-ma! Poţi tu oare să treci nepăsătoare pe lângă dorinţa mea?
-Bine, uite, închide ochii, te sărut odată şi-o să ne-mpăcăm, da? dar doar atât. Promiţi?
-Promit!
Am închis ochii şi-am întins buzele spre ea, o simţeam aproape, cred că şi inima i-o simţeam bătând…aşteptam, aşteptam…şi la un momentdat începe să-mi şiroiască apă pe cap…m-am speriat şi m-am ridicat brusc de pe iarbă:
-Te mănânc de vie, ce-mi faci?
Dora era deja la câţiva metri distanţă, fugea şi râdea.
-Ai vrut un sărut de la o fată urâtă de pe Valea Izei, uite că ai…
-Să vezi ce-ţi fac de te prind acum…
Am pornit în fugă după ea. Nu era greu s-o prind. Când m-a văzut aşa de pornit, s-a oprit şi-a ridicat mâinile. S-a predat spunând :
-Gata, gata, mă predau, să nu-mi faci nimic, da?
-De ce? Uită-te la mine, ai luat apă din rău peste cafea, am zaţ de cafea în cap, îţi place de mine aşa ?...
-Da
-Mai spune-mi odată, ce-ai zis ?
-Da
M-a blocat cu răspunsul ei. Şi pentru asta o iubeam pe Dora.
-Atunci nu mă mai supăr pe tine, mi-a trecut, dar rămâi cu mâinile-n sus, ok ?
-Nu ţi-am greşit cu nimic, mă crezi? În felul ei şi apa te-a sărutat, nu crezi asta, nu asta ai simţit?
Am îmbrăţişat-o şi-am sărutat-o…
-Ai dreptate, de ce nu m-am gândit la asta?
M-am lăsat cu ea-n genunchi şi-apoi pe spate în iarbă. I-am prins ceafa şi mi-am rasfirat degetele în părul ei. O priveam şi o sărutam.
-Ai gust de cafea, îmi spune Dora.
-Şi de zaţ dacă am, tot nu te mai las acum din braţele mele.
-Te rog, poate să apară careva pe drum. Chiar te-ai supărat aşa rău?
-M-ai surprins, chiar m-ai surprins. Acţiunile de genul ăsta îmi aparţin mie. Sau poate că-mi semeni.
-Sau poate că mă simt prea bine cu tine Mircea.
-E bine atunci. Nu mi-ai spus finalul, ce-a făcut generalul roman?
-A innebunit. A spus că toate femeile sunt de fapt cópiile soţiei lui şi că ea e ascunsă-ntre ele. A innebunit şi-a plecat in pribegie.
-Şi soţia? Au mai gasit-o?
-Nu. Se pare că fugise sau se pierduse în munţi.
-Ştii ce ma gândesc Dora? Poate că e-adevărată povestea asta şi soţia generalului roman e stră-stră-stră-etc-bunica ta. Ai trăsăturile astea frumoase, foarte frumoase chiar.
M-a privit în ochi de foarte aproape, zâmbindu-mi.
-Mă vezi frumoasă poate pentru că-ţi doreşti o partenera frumoasă. Nu cred că-s chiar aşa. Dar nici urâtă nu-s,aşa-i?
-Eşti frumoasă şi eşti a mea şi e ok!
Mi-ar fi plăcut să fie seara, să se facă întuneric şi să nu ne deranjeze nimeni…