Poveste de pe net-3D

Fragmente
TATONAREA

(nota-de fapt ne-am aruncat unul în braţele celuilalt)
...Stabilisem o regulă, între primii noştri paşi, să ne limităm la corespondenţa. Dar eu aveam nevoie de dragoste şi simţeam că am găsit-o.
«De ce să te-ndrăgosteşti dacă nici măcar nu mă cunoşti ? Mă bucură că-ţi place felul meu de-a fi şi că-mi doreşti prezenţa. Şi eu te simt aproape de mine. »
« Eu te simt ca parte din mine Dora, partea la care ţin cel mai mult şi pe care vreau s-o am şi s-o păstrez aici, cu mine. Eu te iubesc Dora. »
« Poate n-o să-ţi plac fizic, poate n-o să ne potrivim, sunt atâtea şi atâtea aspecte de care depindem cu toţii, ce fel de iubire s-a născut în tine ? Poate-ţi vei reface iubirea pierdută, poate eu sunt doar surogatul pentru ceea ce-ai pierdut, vezi tu Mircea câţi de poate apar în mesajul meu, vezi cât de dependenţi suntem de alte şi alte lucruri din viaţa noastră ? Şi în nici un caz nu vreau să pierd un prieten bun aşa ca tine. »
« Nu puteai să apari întâmplător în viaţa mea Dora. De-asta s-au întâmplat toate. Aşa s-a născut culoarul către inima mea, culoarul pe care-ai venit. Ea s-a retras ca să-ţi facă ţie loc, ăsta-i rolul tău acum. Iar tu ai ieşit dintr-o relaţie ca să mă primeşti pe mine. Aşa a fost să fie. Cred că suntem sortiţi unul altuia. »
“...M-ai ridicat pe-un piedestal şi-mi ceri acum să nu fiu statuie, să am sufletul cald şi deschis pentru tine. Aşa sunt, aşa m-ai făcut. De multe ori dacă am timp, deschid mailul şi recitesc mesajele tale…şi eu am primit un dar minunat odată cu ele "
Mă îndrăgostisem de-o imagine. Creasem eu imaginea sau o primisem drept cadou ? În spatele ei însă era un suflet de femeie, un suflet deosebit. Aşa s-a născut dorinţa.

**************

ÎNTÂLNIREA
La un momentdat am zărit-o...era atât de diferită de restul oamenilor...de-asta am zărit-o, pentru că era diferită…cu părul roşcat şi rochiţa cu plasa verde deasupra... se apropia zâmbind... Parcă totul în jur era cenuşiu şi ea era singura culoare.
Trăiam nişte senzaţii ciudate totuşi. Pe de-o parte bucuria că apăruse mă determina să sar din maşină, pe de altă parte aveam senzaţia că s-a năruit un vis şi asta mă făcea să mă ascund, să mă lipesc mult de scaunul maşinii…nu voiam sub nici o formă să se piardă din acel ceva ce susţine speranţa.
Eram fericit, aveam fericirea capătului de drum, lung, obositor, drumul către speranţa. Mă simţeam împlinit şi, culmea, în loc de jucător aveam tendinţa de-a fi spectator. Voiam să văd dar să nu particip direct.
Mă făceam din ce în ce mai mic pe scaun, doream să nu se stingă cumva visul....
Era atât de frumoasă, nici nu-mi venea să cred...
S-a apropiat de maşină cu paşi din ce în ce mai rari.
Trebuia să trecem peste momentul ăsta deşi l-aş fi lungit la nesfârşit.
Am ieşit s-o-ntâmpin ...
-Mircea?
-Dora? Bine te-am găsit, de fapt bine te-am regăsit. Eşti premiul meu.
I-am luat mâna şi am sărutat-o direct în palmă, sărutul îndrăgostitului...
-Bine-ai venit Mircea. Dacă tu consideri asta un premiu, atunci aşa să fie...Ei, ce-ai rămas aşa pironit?
Eram caraghios aşa, nemişcat, privind-o...dar nu-mi puteam lua privirea de la ea. În faţa mea era o femeie deosebit de frumoasă. Frumuseţea stilului ce-l ştiam deja şi-l apreciam era însoţită acum de frumuseţea fizică. Alura femeii frumoase. Suplă şi potrivită de înălţime. Cam zece centimetri mai puţin ca mine, eu aveam 1,82m.
O faţă deschisă, zâmbitoare, părul roşcat, ochii verzi, contururi clare şi ferme.

****************

DĂRUIREA
...Mi-a cuprins capul cu palmele, m-a mângâiat şi m-a sărutat, simţeam vibraţia din ea prin buze, respiraţie, sâni, pântec.
Şi m-a dorit ca niciodată. Eram în al nouălea cer de fericire. Dora era a mea printr-o dăruire unică. Era altceva, era femeie şi mama dominată de dăruire şi posesie.
-Nu spune nimic, să nu scoţi o vorbă te rog, e noaptea mea pentru tine Mircea, iubitul meu...
Eram fascinat de şoaptele ei şi-i primeam mişcările. Trăiam o iubire cu totul deosebită .
-Închide ochii, mi-a spus şi m-a sărutat …Rămâi aşa, să nu deschizi ochii, să nu vorbeşti şi să nu mă mai muşti aşa tare. Promite !
-Promit !
Îi promisesem să nu scot un cuvânt, lumina era stinsă, prin fereastra deschisă venea muzica…era o adiere plăcută dinspre lac…am întredeschis ochii şi-am văzut-o dansând deasupra mea ca-ntr-un ritual…privirea în sus şi corpul abandonat mie în mişcări de dans asiatic…trăiam un vis frumos…eram fericit.
Îmi venea să-i cânt « Fericirea are chipul tău/ Luminat de dragoste mereu… » dar am tăcut şi mi-a fost dat atunci să fiu primit ca niciodată, să fiu alesul, să fiu doritul tată al pruncului ce poate să fie…ce poate fi mai bun ca iubirea ?...vrei să nu se mai termine, de-acolo îţi iei seva, acolo e izvorul…îi simţeam respiraţia şi instinctiv o trăgeam spre mine, îi căutăm buzele, o muşcam, simţeam sărutul cu saratul dulce al sângelui, respiram împreună şi inspiram iubire, dragoste…
M-a primit pas cu pas cu chei neştiute pe căi numai de ea ştiute...

*******************

Nu m-aş fi gândit în ruptul capului că poate va trebui să plătesc pentru atât de multă fericire…

***

Mircea Bătrânu